LG G3 ar putea integra propriul procesor LG

de: Radu Neagu
18 04. 2014

Zvonurile despre LG G3 continuă și vorbesc despre un procesor LG propriu pentru următorul flagship.

S-a discutat că LG lucrează la un procesor propriu care să motorizeze elita smartphone-urilor lansate și deja se presupune că LG G3 ar fi primul telefon ce va beneficia de pe urma acestui procesor.

Acest procesor LG proprietar poartă numele de Odin și va fi fabricat cel mai probabil de către TSMC, Taiwan Semiconductor Manufacturing Company. Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că LG va începe să își producă primele procesoare pentru mass-market în curând, iar în câteva luni vom vedea dispozitive construite în jurul acestora. Nu s-a specificat în mod clar că ar fi vorba de LG G3, însă dacă ne gândim puțin, producătorul a lansat deja o serie de dispozitive la MWC 2014, și G3-ul ar fi următorul pe lista de lansări de anul acesta.

E drept, compania ar avea destul de mult de câștigat dacă își va produce procesoarele in-house, însă ar exista probleme destul de mari dacă nu va reuși să facă față producției, mai ales în situația în care LG G3 se dovedește a fi un smarpthone foarte căutat. Cel mai probabil, se va începe cu cele mai performante modele de procesor LG și, în funcție de acestea, se vor produce și procesoarele pentru dispozitive mainstream.